Contempora

​În perioada Festivalului Street Delivery, strada Arthur Verona va fi închisă circulației auto și va fi redată în întregime, timp de 3 zile, artei, în toate formele ei de manifestare. Plasarea în spațiul public a unei părți a expoziției Contempora este un element de noutate care va aduce un plus de originalitate. Proiectul studentului la arhitectură Vlad Matei Stanciu “Tree of Life” încearcă să extindă conceptul de instalație la conturarea unui spațiu complex, destinat meditației asupra condiției umane în raport cu propria viață şi cu universul în care ființa se surprinde pe sine. Instalația propusă este definită de conexiunea cu natura, cu mediul în care ne formăm ca ființe umane, prin tot ce presupune acesta, astfel că ea îşi va găsi sensul departe de artificialitate, într-un loc în care lumea să poată cunoaşte detaşarea de urban, de cotidian. Conceptul aduce în prim-plan un element al naturii copacul. Vizitatorii surprinși de mobilitatea şi adaptabilitatea proiectului sunt invitați să admire lucrările expoziției într-o oază eliberatoare, într-un mediu cultural unde oamenii pot socializa, conturând un inedit ansamblu de concepte și lucrări-idei.