Woundscape

Woundscape a fost gândit în 2010, când teii de pe Ştefan mai erau încă în picioare iar mesajul nu se concretiza într-unul environmentalist, ci în cel de asumare de către riverani a spaţiului public ieşean. Ideea era să amplasăm o instalaţie destul de ciudată în piaţa publică (a Unirii) şi să foto-documentăm reacţia trecătorilor/consumatorilor la arta în spaţiul public; o altfel de artă şi nu cea oficială, perimată cu irealiste tentative de glorificare şi monumentalizare. În 2012, după ideea Street-ului am schimbat locaţia pe Pogor unde va servi drept semnal de acces în Festival. Fluxul de circulaţie va fi filtrat de instalaţie şi trecătorii vor putea observa 16 cioate de copac vopsite în roşu cu un sistem radicular completat sintetic din rămăşiţe de fibră optică, stând înregimantaţi pe caldărâmul străzii.
Pe terenul accidentat din 2013 (după tăierea copacilor din urbe) mesajul va fi inerent denaturat şi va prima cel cu trimitere environmentalistă, însă ce trebuie să ne intre bine de tot în cap este că spaţiul acesta public este al nostru, al tuturor.